vineri, 6 iulie 2018

Ant-Man and the Wasp

Ant-Man and the Wasp a ajuns in final in cinematografele Cinema City, purtat pe spatele unei furnicute inaripate, indragitul si comicul personaj revine pe marile ecrane, cu scopul de a ne aduce un zambet pe buze, in timp ce suntem purtati intr-o aventura colorata si fermecatoare in universul cuantic, pe care reusim sa-l exploram cu incatare prin intermediul tehnologiei IMAX.

Marvel Studios reuseste sa adauge un nou titlu de success universului sau cinematic, asa cum ne-a obisnuit de-a lungul celor de zece ani de activitate, faimosul studio aflat in proprietatea Disney, nu isi dezamageste publicul nici de aceasta data.

Unul dintre personajele lipsa din Avengers 3 – Razboiului infinitului, Ant-Man (Scott Lang – interpretat de Paul Rudd) revine impreuna cu The Wasp (Hope van Dyne - Evangeline Lilly din Lost) si elucideaza misterul absentei lor din filmul anului 2018.

Inceputul peliculei il gaseste pe Scott confrundandu-se cu  consecintele actiunilor sale din Capitanul America – Razboiul Civil, acesta aflandu-se sub arest la domiciliu, incercand sa remdieze impactul negativ al faptelor sale, asupra familiei si a apropiatilor sai. Dinamica dintre Scott si fiica sa este adusa in prim-plan, in timp ce relatia lui Scott cu Hope este explorata, pe parcursul unei calatorii in care familia van Dyna/Pym incearca sa se reintregeasca si sa evite capturarea de catre autoritati.

Filmul reuseste sa ne indeparteze de atmosfera sumbra si serioasa pe care am regasit-o in ultimul Avengers, accentul este pus pe relatiile de familie, tonul filmului fiind unul placut, ceea ce il recomanda pentru o vizioanare in familie. In mod similar cu Gardienii Galaxiei, Ant-Man ne reintroduce in mini-universul creat in primul film, revin amuzantele scene cu furnici, iar pe deasupra Scott exploreaza atat lumea la un nivel micro, dar de data aceasta reuseste sa faca si niste pasi foarte mari ajutat de costumul sau special si cateodata naravas.

Efectele speciale nu dezamagesc, calitatea si dinamica actiunii este vibranta, pe deasupra noul personaj negativ Ghost reuseste sa adauge un nivel de prospetime binevenit, iar totul e incununat cu un umor de buna caliatate, specific celor de la Marvel.

Evenimentele filmului sunt separate de faptele petrecute in Razboiul Inifinitului, asadar cei ce asteapta raspunsuri sau clarificari asupra celor intamplate in acest film, vor trebui sa astepta sosirea in cinematografe a Capitanului Marvel in luna noiembrie sau noul episod Avengers programat pentru anul viitor.


Ant-Man and the Wasp a reusit sa ma surprinda intr-un mod placut. Il recomand cu caldura familiilor care isi doresc sa-si petreaca weekend-ul alaturi de copii lor, descoperind dedesubturile unei lumi minunate si fascinante in sala de cinematograf. Despre Ant- Man and the Wasp a scris și Cristina pe plaja cu gânduri.