Scenariul scrierii gândurilor

-bazat pe fapte (i)reale-

Actul 1, Scena 1,
Pe marginile scenei sunt 4 persoane. Fiecare chip exprimă altceva: uimire, tristețe, enervare, indignare. Cristina e în mijloc, privește în gol. Are în mână un mulaj cranian

Decor video- succesiuni rapide ale imaginilor care constituie cadre folosite ulterior
Decor audio- zgomote șoptite, țipete, foșnete, plânset, râsete.
Persoanele din fiecare colț se apropie pe rând de Cristina și mimează un monolog care să le accentueze expresia feței.

Scena 2
Cadru dintr-un tren, Cristina călătorește singură. Are creierul într-o mână, cealaltă mână e dusă la cap.
Decor video- lanuri și câmpii
Decor audio- huruit de tren și recitarea f rapidă a textului:
”Îmi curg cuvintele în minte ca polenul pe toate florile astea cu ochii în soare, ale soarelui. Și ce greu ajung azi la muncă, uof, și ce cald e afară. Și ce dor îmi e de A și ce fericire trăiam anul trecut pe vremea asta și nici măcar nu știam! Și aaah, de aș putea spune asta cu voce tare, poate mi-ar fi mai ușor. Sau măcar să scriu. Să postez pe blog, că s-a și prăfuit de atâta ignoranță din partea mea. Ha, ce pix fain avea nenea controlorul. Seamănă cu cel primit de la L. Ce geamuri jegoase, dar ia-uite ce fain se vede dealul ăla acolo. Ce dor mi-a fost de munți și ce tare a fost tura din Retezat. Și toate lacurile alea și tot verdele cu care mi-am încărcat privirea. Trebuie musai să scriu un articol despre perseverența pe care m-a învățat-o muntele. Numai de aș putea surprinde exact așa cum simt, de aș putea găsi cuvintele alea care să surprindă dimensiunile emoțiilor mele... Și aș scrie și despre povestea cu jnepănișul pe care ne-a zis-o tipul ăla cercelat de la Salvamont și gluma cu morcovul, aia sigur ar prinde! Și să copiez toate notițele pe care le-am prins despre Parcul Național Retezat, într-un draft- asta sigur ar da bine în căutări, că nu am mai găsit info astea. Ah, de aș putea scrie mai ușor, mai fluent, am atâtea idei de articole... Poate la întoarcere, să-mi țin agenda aproape....  Ce bine că am ajuns în gară, sper să vină repede paișpele, să nu mai întârzii, ca ieri....”
Cristina iese din cadru.

Scena 3
Decor de cabinet stomatologic.Cristina face o extracție. În cadru se învârte și o asistentă, care nu intervine.
”Ce naiba e cu anestezia asta... Noroc că e pacientul ok.... Hai, Cristina, poți să o faci! Ce naiba?! Anestezia e bocnă, ce pacient tâmpit... Ce rahat de radiografie e asta....Hai că e ok, e luxat... Hai incă puțin... Bine că ține anestezia...Pfoa, de câte ori n-am mai trecut prin asta...Ce jmecheră sunt, daaaa!
Ce morfologie radiculară are dintele ăsta? Stai să pun poză cu rădăcinile mastodontului ăsta pe blog, să vezi atunci mirare de la necunoscători. Și de-aș putea scrie mai repede articolul ăla despre cât urăsc unghiile cu gel la fetele care se preocupă doar de exterior, că deh, dinții nu se văd toți... Îl scriu pe tren, la întoarcerea acasă, obligatoriu!

Scena 4
Cristina e la munte.
Decor video cu vârfuri îndepărtate, prăpăstii stânga- dreapta, pietriș, lespezi uriașe
Cristina face popas, stă cu capul în mâini:
”Oare ce treabă are moartea din viețile noastre cu eternitatea de aici? Cui îi pasă că se pierde o viață umană, în afară de noi, cei excesiv de sentimentali și cu nevoie de autodefinire prin alții? Soare, cer, pământ și liniștea de la începutul lumii. Fiecare pentru el. De ce atâta zgomot pentru suferință? Gândurile astea trebuie să vadă condeiul, altfel eu o să mă scufund în durere și nu o să mai pot să articulez o viață normală. Trebuie să mă împărtășesc cu cineva, altfel o să-mi pietrific simțurile. Suferința e o sferă personală, de acord, dar aș putea scrie romane de stare. Și inspirația sa-mi fie realitatea, care m-a aruncat la limitele puterilor.

Scena 5
Cristina e în pat, cu un tip
-Cum a fost, ți-a plăcut?
-Da.
.....
-Hey, ești tăcută, la ce te gândești?
- La nimic. (Cristina se întoarce cu spatele la el și ia mulajul cranian în mână).
”Oare cum era gluma aia pe care a zis-o dl din tren? Cu yoga și unghiile de la mâini? Hmm, nu mai știu. Și să nu uit dimineață să iau cartea lui Richard la mine. Și aaaah, să mă lase în pace, că nu mai am chef de el peste mine.”
(Tipul are chef de giugiuleală, ea îl respinge)
(Cristina, cu voce tare:)-Mi-e somn, noapte bună.
”Hi! Nu trebuia să spun asta, mai bine mă ridic și mă duc să scriu ceva pe blog să mă las dezbracată de stare, de cuvinte..”

Actul 2
Cristina este în mijlocul scenei, cu laptopul pe picioare. Audio- zgomot puternic de taste, scris și sters... pauze de introspecție și analize. recitit, reluat, iar șters.
Video:
”Drama inspirației mele este încărcătura emoțională negativă pe care o resimt în ultima vreme. Dramă este și teama de a nu fi suficient de bună pentru a ieși în față. Dramă este lipsa de asumare. Regretul că nu am avut perseverență pentru cuvânt.”
*
Scriu mai mereu din tren, pe hârtie, între casă și serviciu, privind pe geam crâmpei de realitate, din legănatul trenului. Dar de fapt, privirea mi-e în gol, în introspecții și reprize de înot între trecut și dorințe, regrete și doruri și plăsmuiri de vise. Nu duc lipsă de inspirație, duc lipsă de curaj. Sunt în permanentă dezbatere cu mine, mă conving și mă răzgândesc și e greu să rămân loială unui gând.
Tăcerea nu e, în fond, decât o avalanșă sufletească.

Festivalul Filmului European- D'abord, ne pas nuire!

     "D'abord ne pas nuire" sau "Primum non nocere" pare o formulă pe o ușă invizibilă, care permite accesul către o lume specifică, un motto al lumii medicale, un cod pe care doar cei responsabili de vieți umane îl cunosc. Un semnal de alarmă care dă o alertă înaintea oricărei acțiuni. Dar jurământul lui Hipocrate este mai mult decât atât. Și raportat la o anumită scală, îndemnul de a nu face râu mai înâi de toate, se poate constitui ca principiu individual și profesional.

     Mici victorii personale și eșecuri. Limite, frici. Certitudini, căutări. Prăpastia dintre teorie și practică. Sinceritate, comunicare, bucurii, influența familiei. Trăiri individuale, prezentate în context lărgit, european. O poveste despre o inițiere. O poveste ca o viață. Acesta este rezumatul filmului Hippocrates (Franța, 2014, 102').

               Un film impresionant, comic, emoționant, inteligent- Le Monde

Festivalul Internațional Shakespeare- Craiova

     Turismul cultural este un concept din ce în ce mai aplicat, de când cultura răzbate între celelalte preocupări care ne înconjoară. Există atâția pasionați de frumos care își stabilesc perioada de concedii în raport cu programul festivalurilor care îi interesează.  Și este extraordinară identitatea unui oraș, care se recomandă singur, prin activități care îi devin repere pentru turism- și amintesc aici Sibiul și Festivalul său Internațional de Teatru, Oradea și alt Festivalul de teatru, tot la nivel internațional, Timișoara și Festivalul European al Spectatorului Timișoara- Festivalul Dramaturgiei Românești, Alexandria și Festivalul de Teatru tânăr, Cluj și Festivalul de film transilvănean, festivalul filmului de Piatra (Neamț). Adaug pe această hartă Craiova culturală și Festivalul Internațional Shakespeare.

     Prima ediție a Festivalului s-a desfășurat în 1994, din inițiativa lui Emil Boroghină. Dragostea pentru Shakespeare n-a fost poate ni­că­ieri mai puternică decât pe scena Teatrului Național "Marin Sorescu", la Craiova, unde Shakespeare a fost mereu montat: „Titus An­dronicus” (1992), „A douăsprezecea noapte” (2004), „Măsură pentru măsură” (2008), „O furtună” (2012) – toate în regia lui Silviu Purcărete, ca şi „Hamletul” lui Gábor Tompa (1998), cu Adrian Pintea în rolul titular – toate spec­tacole memorabile, care își pun amprenta asupra spectatorilor, momente unice și irepetabile.

sursa- craiovaculturală.ro

1 mai orădean

Anul trecut petreceam zilele începutului de mai în est, la malul Mării Negre. Un an mai târziu, sunt în Vest și am profitat de ocazia zilelor libere pentru a vizita Oradea. Situat la 10 km de granița cu Ungaria, trebuie să recunosc că aveam așteptări mai mari despre reședința județului Bihor, gândindu-mă la influențele pe care trebuie să le fi suportat.

Orașul era gol. Ceea ce a fost un lucru bun. Au și orădenii o stradă a Republicii și se vrea a fi întocmai o pietonală, ca cea din Brașov, cu clădiri vechi de o parte și de alta și cu parfum din alte vremuri. Din păcate, firmele magazinelor de la parterul acestor clădiri strică atmosfera. Și peisajul sfârșește prin a fi de-a dreptul dezolant prin lipsa recondiționării clădirilor, lipsa unei unități de viziune, lipsa unei armonii. Atâta frumusețe lăsată în paragină, pentru că da, anumite clădiri sunt deosebite și prezintă numeroase ornamente și decorațiuni superbe, individualizări stilistice cu repertoriu din lumea animală sau vegetală.

Traian Demetrescu, simbol cultural craiovean

     Despre Craiova nu știu multe lucruri. Până în momentul de față nu s-a invit contextul favorabil de a vizita orașul, dar acum, profitând de candidatura la capitala culturală europeană pentru 2021, atracțiile sale culturale sunt puse mai bine în indexarea Google, prin strategii de promovare care îi asigură vizibilitate. Acest lucru se întâmplă și cu ajutorul provocării de la Blogal Inițiative. Am aflat, astfel, că există Festivalul internațional de Epigramă  „Traian Demetrescu”.

     Acesta este un concurs de creație, desfășurat anual începând din 2011. Prima ediție a avut caracter național, următoarele două au avut caracter internațional. Festivalul este deschis epigramiștilor de orice vârstă, membri sau nu ai Uniunii Epigramiștilor din România sau ai altor asociații de profil. 

     Conform dexonline, epigrama este  „s. f. Specie a poeziei lirice, de proporții reduse, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situații etc. și se termină printr-o poantă ironică". Cum altfel? Că doar am mai zis despre spiritul oltenesc.

Cu Paranix pui gazul pe foc și păduchii la deshidratare!

     De 5 luni, călătoresc zilnic cu mijloace de transport în comun. Și nu mă mai satur de admirat minunata câmpie de vest, cu ogoarele ei galbene de rapiță, lanuri de cereale și pășuni. Nu mă mai satur de lecția extraordinară de sociologie de care am parte de fiecare dată când intru într-un compartiment de tren. De interacțiunea interumană bogată, de atingerile scurte, stinghere din aglomerații. De privirile curioase sau timide ale pasagerilor cu care împart locul în microbuze.  De discuțiile despre nimic și despre orice. Călătoria în mijloacele de transport în comun este o adevărată experiență! De trăit, nu de povestit...

     Trenul, autobuzul, tramvaiul- toate pot fi punctul de plecare al unor povești de reținut pentru nepoți. Te îndrăgostești, afli povești de viață (aparent, e mai ușor să te deschizi în față unor necunoscuți), te împrietenești cu alți navetiști, urmărești comportamente, emiți judecăți de valoare despre "tinerii din ziua de azi" sau dai din casă despre cum era "pe vremea mea"... Sau iei păduchi.

QucikMobile poate fi promovat și prin Profitshare!

     Trebuie să recunosc că provocarea de care vorbesc mai jos, de la Blogal Initiative, m-a entuziasmat atât de tare, încât am decis să ies puțin din zona mea de confort. Mă refer aici la stilul-mi clasic de scris articole, clănțănind tastatura și cam atât.
     Punând lucrurile cap la cap, e drept că nu mi-a tremurat prea tare vocea. Doar mâna. Acum nu știu dacă de la mine sau de la telefon. Cert e că se cer niște investiții. Iar programul de afiliere dintre QuickMobile și Profitshare ar putea fi o soluție la îndemână!
     Detaliile sunt prezentate mai jos: