Scenariul scrierii gândurilor

-bazat pe fapte (i)reale-

Actul 1, Scena 1,
Pe marginile scenei sunt 4 persoane. Fiecare chip exprimă altceva: uimire, tristețe, enervare, indignare. Cristina e în mijloc, privește în gol. Are în mână un mulaj cranian

Decor video- succesiuni rapide ale imaginilor care constituie cadre folosite ulterior
Decor audio- zgomote șoptite, țipete, foșnete, plânset, râsete.
Persoanele din fiecare colț se apropie pe rând de Cristina și mimează un monolog care să le accentueze expresia feței.

Scena 2
Cadru dintr-un tren, Cristina călătorește singură. Are creierul într-o mână, cealaltă mână e dusă la cap.
Decor video- lanuri și câmpii
Decor audio- huruit de tren și recitarea f rapidă a textului:
”Îmi curg cuvintele în minte ca polenul pe toate florile astea cu ochii în soare, ale soarelui. Și ce greu ajung azi la muncă, uof, și ce cald e afară. Și ce dor îmi e de A și ce fericire trăiam anul trecut pe vremea asta și nici măcar nu știam! Și aaah, de aș putea spune asta cu voce tare, poate mi-ar fi mai ușor. Sau măcar să scriu. Să postez pe blog, că s-a și prăfuit de atâta ignoranță din partea mea. Ha, ce pix fain avea nenea controlorul. Seamănă cu cel primit de la L. Ce geamuri jegoase, dar ia-uite ce fain se vede dealul ăla acolo. Ce dor mi-a fost de munți și ce tare a fost tura din Retezat. Și toate lacurile alea și tot verdele cu care mi-am încărcat privirea. Trebuie musai să scriu un articol despre perseverența pe care m-a învățat-o muntele. Numai de aș putea surprinde exact așa cum simt, de aș putea găsi cuvintele alea care să surprindă dimensiunile emoțiilor mele... Și aș scrie și despre povestea cu jnepănișul pe care ne-a zis-o tipul ăla cercelat de la Salvamont și gluma cu morcovul, aia sigur ar prinde! Și să copiez toate notițele pe care le-am prins despre Parcul Național Retezat, într-un draft- asta sigur ar da bine în căutări, că nu am mai găsit info astea. Ah, de aș putea scrie mai ușor, mai fluent, am atâtea idei de articole... Poate la întoarcere, să-mi țin agenda aproape....  Ce bine că am ajuns în gară, sper să vină repede paișpele, să nu mai întârzii, ca ieri....”
Cristina iese din cadru.

Scena 3
Decor de cabinet stomatologic.Cristina face o extracție. În cadru se învârte și o asistentă, care nu intervine.
”Ce naiba e cu anestezia asta... Noroc că e pacientul ok.... Hai, Cristina, poți să o faci! Ce naiba?! Anestezia e bocnă, ce pacient tâmpit... Ce rahat de radiografie e asta....Hai că e ok, e luxat... Hai incă puțin... Bine că ține anestezia...Pfoa, de câte ori n-am mai trecut prin asta...Ce jmecheră sunt, daaaa!
Ce morfologie radiculară are dintele ăsta? Stai să pun poză cu rădăcinile mastodontului ăsta pe blog, să vezi atunci mirare de la necunoscători. Și de-aș putea scrie mai repede articolul ăla despre cât urăsc unghiile cu gel la fetele care se preocupă doar de exterior, că deh, dinții nu se văd toți... Îl scriu pe tren, la întoarcerea acasă, obligatoriu!

Scena 4
Cristina e la munte.
Decor video cu vârfuri îndepărtate, prăpăstii stânga- dreapta, pietriș, lespezi uriașe
Cristina face popas, stă cu capul în mâini:
”Oare ce treabă are moartea din viețile noastre cu eternitatea de aici? Cui îi pasă că se pierde o viață umană, în afară de noi, cei excesiv de sentimentali și cu nevoie de autodefinire prin alții? Soare, cer, pământ și liniștea de la începutul lumii. Fiecare pentru el. De ce atâta zgomot pentru suferință? Gândurile astea trebuie să vadă condeiul, altfel eu o să mă scufund în durere și nu o să mai pot să articulez o viață normală. Trebuie să mă împărtășesc cu cineva, altfel o să-mi pietrific simțurile. Suferința e o sferă personală, de acord, dar aș putea scrie romane de stare. Și inspirația sa-mi fie realitatea, care m-a aruncat la limitele puterilor.

Scena 5
Cristina e în pat, cu un tip
-Cum a fost, ți-a plăcut?
-Da.
.....
-Hey, ești tăcută, la ce te gândești?
- La nimic. (Cristina se întoarce cu spatele la el și ia mulajul cranian în mână).
”Oare cum era gluma aia pe care a zis-o dl din tren? Cu yoga și unghiile de la mâini? Hmm, nu mai știu. Și să nu uit dimineață să iau cartea lui Richard la mine. Și aaaah, să mă lase în pace, că nu mai am chef de el peste mine.”
(Tipul are chef de giugiuleală, ea îl respinge)
(Cristina, cu voce tare:)-Mi-e somn, noapte bună.
”Hi! Nu trebuia să spun asta, mai bine mă ridic și mă duc să scriu ceva pe blog să mă las dezbracată de stare, de cuvinte..”

Actul 2
Cristina este în mijlocul scenei, cu laptopul pe picioare. Audio- zgomot puternic de taste, scris și sters... pauze de introspecție și analize. recitit, reluat, iar șters.
Video:
”Drama inspirației mele este încărcătura emoțională negativă pe care o resimt în ultima vreme. Dramă este și teama de a nu fi suficient de bună pentru a ieși în față. Dramă este lipsa de asumare. Regretul că nu am avut perseverență pentru cuvânt.”
*
Scriu mai mereu din tren, pe hârtie, între casă și serviciu, privind pe geam crâmpei de realitate, din legănatul trenului. Dar de fapt, privirea mi-e în gol, în introspecții și reprize de înot între trecut și dorințe, regrete și doruri și plăsmuiri de vise. Nu duc lipsă de inspirație, duc lipsă de curaj. Sunt în permanentă dezbatere cu mine, mă conving și mă răzgândesc și e greu să rămân loială unui gând.
Tăcerea nu e, în fond, decât o avalanșă sufletească.