Nu gatesc mereu cu spor, dar primesc un ajutor... la paste!

     Sunt Cristina si sunt studenta. Experimentez viata de camin, nu am preocupari gastronomice, in consecinta nici abilitati gospodaresti cu care sa ademenesc pofticiosii si sa impresionez soacrele (viitoare). Nu gatesc decat salate vara si paste in weekenduri, mai mult de placere decat de foame. Sursa mea de nutrienti sta in pachetul saptamanal pe care mama mi-l trimite cu inima stransa, caci ma catalogheaza "mofturoasa", greu de multumit si mai mereu cu criticile pe masa.
     Adevarul e ca lucrurile nu stau chiar asa. Cel putin din perspectiva mea, a copilului privat de bucataria mamei, de cuptorul incins unde se perpelesc tavi sau se cocolosesc deserturi, de aragazul cu oale in care se scutura bulburuci, de fluenta gesturilor (tocat legume, mestecat intr-un vas, gustat altul), de mirosul ala de mancare proaspat gatita, care se strecoara pe sub usa si care ii aduna pe toti ai casei la masa, desi nu s-a strigat inca prezenta. De inghititul in sec in timp ce se pregatesc tacamurile si vesela si de conversatiile de pe final de asteptare, tot din sfera gastronomica, sa treaca timpul si nerabdarea mai repede. Pentru ca da!, toata lumea stie ca viata la camin in compania unui cuptor cu microunde e trista si nesavuroasa. Neofertanta din punct de vedere al sensibilizarii papilelor si nesatisfacatoare in incercarea de a invalui simturile pentru a manca mai mult, mai des, mai cu pofta!
     A zis bine  Abraham Maslow, punand la baza piramidei sale nevoile fiziologice ale organismului uman. Dar oare nu si-a imaginat ca mancatul, ca nevoie de baza, merge mana in mana cu nevoia de apartenenta? Socializare devine doar un pretext al meselor intre prieteni, mai ales la restaurant, substratul actiunii fiind memoria afectiva a apetitului- cel putin in cazul meu. Ador desfasurarea de forte din bucatarie, mai ales cele ale specialistilor care merita sincere aprecieri si, in virtutea calitatii de gurmanda lipsita de mijloace proprii gospodaresti, am incercat diverse bucatarii internationale, preconizand si salivand la un salariu suficient de corporatist, cat sa-mi satisfaca toate curiozitatile culinare. Pana atunci, trag cu ochiul prin bucatariile prietenilor, fur meserie si incurc retetele si voluntariez numai pe teritoriul prietenului meu, pe care incerc sa-l cuceresc ca o mata alintat, pe alocuri incurcata de propriul alint.
     Pastele imi sunt reteta preferata, insa nu exista un protocol standard al ingredientelor, imi plac atat cele cu sos alb, dar si cele cu sos de rosii, ma topesc cele cu cascaval si ou, dar si cele cu legume sau carne tocata, potrivite cu multe muulte condimente. Gatim impreuna, ca intr-un tango seducator, unde eu fierb pastele, iar el aranjeaza ingredientele, cel mai des: ardeii taiati felii pt prajit, cativa catei de usturoi, smantana, parmezan, multe condimente (busuioc, ardei, oregano), intersectandu-ne in miscari dragastoase. Reteta este adaptabila, in functie de pofta si de generozitatea frigiderului, astfel incat poate fi usor transformata dintr-o reteta vegetariana intr-una cu carne. Flexibilitatea este cuvantul cheie. Clasic, pastele se fierb in clocotele pasiunii conform indicatiilor producatorului, ardeiul se prajeste inainte intr-o tigaie incinsa cu ulei, alaturi de usturoi, apoi se adauga smantana, muulte condimente, iar la final, dupa ce acest sos a fost amestecat cu pastele date in foc, se mai da o mana vartoasa de parmezan, ca sa proportionalizeze aromele.
     Se consuma cu dragoste si vin rosu, in companie buna si in moderatie, pentru ca sosul e asa....suculent ca un preludiu, ce provoaca excese de... porniri trupesti! Pofta buna!

Turcia, intre experienta personala si fictiunea productiei “Suleyman Magnificul – Sub Domnia Iubirii”, difuzata de Kanal D

     In 2006 am ajuns in Turcia. Dar nu ca o turista tipica, avand rucsacul pe umeri si harta in mana, incercand sa bifez cat mai multe atractii, ci ca voluntara intr-un schimb de experienta interculturala. Acest moment avea sa ma aduca fata in fata cu "The Turkish delights" intr-o maniera mult mai intensa decat orice descriere din ghidurile turistice de profil, purtand amprenta subiectiva a diversitatii.

     Turcia m-a supus unui lexic culinar delicios, pe care l-am experiementat pe parcursul saptamanii petrecute in Istanbul: baclavale lipicioase cu nuca si miere suculenta, halva nesfaramiciosa, rahat turcesc colorat terfelit in pudra de zahar, kebap, shaorma, kofte (chiftele). Carne de porc deloc, predominant miel si vita, in combinatii mult prea condimentate pentru stomacul meu, dar suficient de apetisante cat sa merite experimentate. Se mandresc cu Raki, bautura traditionala, cu gust pregnant de anason, uneori smochine sau menta, atat de asemenator cu ouzo, alcoolul specific grecesc- de unde evidenta influenta intercultala. Iar berea Efes, originara din Turcia, a spart barierele nationale si este deja cunoscuta international. Ne-am rasfatat si cu sherbeturi, ceaiuri negre si mai ales cafelele turcesti.

     Un mare defect al natiei este ca sunt lipsiti de punctualitate, mereu in intarziere. "Turkish time" functioneaza dupa alte repere temporare, care uneori pot da programul stabilit peste cap. Se reabiliteaza insa rapid, prin charisma personala pentru ca turcii sunt, cumva, sufletele latine: in ciuda originii, a restrictiilor alimentare si alcoolice sunt mari petrecareti, iubitori de muzica, de dans si de atmosfera. Am invatat cativa pasi dintr-unul din numeroasele dansuri care ne-au fost aratat, "Damat Halayi", un dans traditional de nunta. Tot din zona matrimoniala, am invatat despre obiceiul pictatului cu henna.  
 
     

   

     Las la final placerea cea mai mare a baii turcesti (hamam), a carei traditie a fost preluata in numeroase colturi ale lumii ca mijloc de rasfat si intretinere, desi la origine era echivalentul egalitatii intre oameni de diferite ranguri si origini, strict servind igienei personale din considerente religioase.

     Mi s-a parut extraordinar cum se pastreaza cultul personalitatii pentru Mustafa Kemal Ataturk, pe care il considera erou de razboi, ajuns primul presedinte ale carui reforme vizeaza o Turcie moderna. Si respectul este cultivat intr-un mod neartificial, tinerii ii stiau istoria, fara a fi indoctrinati, doar recunoscatori interventiilor de augur pe care le-a avut in asigurarea libertatii de care ei se bucura. De apreciat!

     Respectand metodologia proiectului, nu am avut timp sa vizitez nicio atractie prin care tara gazda sa-si certifice titlul de una dintre cele mai cunoscute destinatii de vacanta. Am avut insa contact direct cu oamenii si cu fluxul vietii care formeaza aici un mozaic in miscare! Experienta bazarurilor pline de oferte, de la covoare si artizanat, la genti, bijuterii de aur sau legendarul "ochi protector" ,  a pernelor colorate si a narghilelelor aromate, intinse pe picior, opulenta decorurilor si specificul vestimentar atent cultivat in puncte demonstrative, toate atrag ochiul necunoscator.  Dar cel mai important, te lovesc din toate partile contrastele puternice, juxtapunerea modernului langa traditie si a influentelor vestice langa cele din Orient. Mergi pe strazi si vezi darapanaturi pe langa care ti-e teama sa treci, iar mai incolo te umbresc hoteluri luxoase. Din curti interioare, departe de zgomotul orasului, urla muzici cu ritmuri orientale, care te trimit cu gandul la dansul din buric al cadanelor sau te surprind versuri in engleza, hituri internationale. Treci pe langa femei in varsta, acoperite in valuri, insotite de domnisoare la fel de sumar imbracate in fierbinteala verii ca europencele balcanice. Iar viata se desfasoara sub considerentele religioase ale unei tari islamice, nu atat de evident cum te-ai astepta intr-o cultura musulmana, cu exceptia chemarii la rugaciune, care se aude de 5 ori pe zi. In rest, emanciparea si modernismul razbat, in special in orasele mari, unde codurile vestimentare locale preiau influentele vadului turistic.

                                   
     Recunosc, am ajuns in Turcia plina de prejudecati, pentru ca e usor sa pui etichete atunci cand nu cunosti. Si e usor sa iti asumi concluziile actuale. Pe de alta parte, "Suleyman Magnificul" este o productie turceasca actuala ce te provoaca la o calatorie in orientul secolului al XVI-lea, plin de intrigi politice, elemente de cultura si civilizatie si mai ales la povestile din harem. Filmul, mai mult decat o telenovela, reia personaje si evenimente din istorie pe care le trece prin filtrul fictiunii, intr-un scenariu care a starnit controverse si interes si este, totodata, o poarta spre o perioada apusa, care potenteaza farmecul  Turciei, ca amestec intre deschiderea culturala si traditie, un melanj echilibrat intre ospitalitate si reticenta, o punte intre Europa de acum si Asia de atunci .Asa ca pana la city-breakul de la Istanbul, unde m-as putea convinge singura de atractiile turistice, dincolo de picatura de cultura turceasca pe care deja am experimentat-o, urmeaza un nou episod al haremului sultanului!

     “Kanal D îti poate aduce și ție un city break la Istanbul dacă scrii pe blog o poveste despre Turcia (detalii aici). Până atunci, dacă vrei să simți și tu atmosfera specifică Turciei, Kanal D te invită să urmărești serialul Suleyman Magnificul – Sub Domnia Iubirii, în fiecare luni și marti, de la ora 20:00″.

Pofta de paste gătite ca-n vis aduce o excursie în Paradis!

     Nu știu să reperez momentul și motivele care au îndrăgostit-o de Italia și mi-au adus-o aproape. Să fi fost cârlionții blonzi ai italianului boem care îi cânta versuri la chitară în vacanța de vară dintr-a zecea? Și care o sorbea din priviri și din buze ca pe un sos delicios aromat, niciodată de ajuns? Să fi fost descrierile savuroase pe care le citea în zilele leneșe, pline de consemnări cu iz gastronomic despre farmecul bucolic al Italiei, suficient fericirii în sine, care îi atingeau simțurile până la receptorii ultimei papile gustative și care o făceau să poftească la mine? Să fi fost weekendul la Roma și aerul încărcat de muzică și mirosul meu condimentat de pe străduțele nemarcate pe hărțile turistice? Sau cele trei săptămâni dintr-o altă vacanță, când ea lua la pas trasee ferite de marcajele urbane, desfătându-ne în răsfățuri culinare de bucătărie italienească?

       Relația noastră, deja validată de timp, e încă imprevizibilă și plină de surprize, mereu intensă. Mă fierbe de la început, nu ca pe jar, ci la foc mic până clocotesc, mă potrivește și mă supraveghează să nu mă lipesc de altele, iar la sfârșit, mă lasă să mă înăbuș în propria fierbânțeală, după care îmi mai aplică un duș rece (ca să nu mă mai aprind după ce mă combin cu sosul final). În acest timp, ea se joacă cu celelalte ingrediente ale rețetei alese și cu ajutorul de bucătar. Niciodată nu gătește singură, mă folosește întotdeauna ca aliat într-un "război în doi", în care câștigă atât cuceritoarea, cât și partea care se lasa impresionată. Nu știu mereu la ce să mă aștept, îmi place la fel de mult să sfârâi în tigaia cu gorgonzola, să mă topesc în consistența sosurilor albe, cu smântână, cașcaval, verdețuri înmiresmate și ou sau să mă pierd în vârtejuri cu broccoli, ardei, ciuperci și mult mult usturoi, la braț cu piept ușor și fraged de pui, în suculența roșiilor. Ce sa vă mai asmut, avem o relație foarte creativă, deschisă la cât mai multe potriviri gustative, care pot scrie tot atâtea povești câte posibilități de combinare a ingredientelor!

Proba de sunet a cuvintelor!

     Ideea acestui blog este strict echivalentul lansarii in blogosfera, in concursuri care necesita un zvac mai mare decat stupidul "like and share". Consider ca traim intr-un online plin de oportunitati, de campanii si de premii, astfel incat e pacat sa treci prin www. fara sa le identifici macar de nu le castigi.
     Cu alte cuvinte, let the competition begin and the ideas flow!