M-am înscris la Crosul Aradului

     2013 și 2014 au fost niște ani grei, cu multe limitări și sacrificii și renunțări și durere și o pierdere care nu mai are cum să se umple. Niciodată. Nici 2015 nu a început într-un norișor pufos, de fapt, e primul an pe care îl încep absolut fără nici o rezoluție, după multe liste mentale și dorințe timide. Dar am în mine, într-un plan profund, sentimentul acut de a mă arunca în afara zonei mele de confort.

     Într-un moment de respiro azi, am ieșit la o gură de fotosinteză. Mult soare, dar prea frig pentru alergat, pentru mine, cel puțin, că am văzut vreo doi curajoși dezbrăcați (nesăbuiți, dacă e să mă întrebe cineva pe mine). Și stând eu la soare, mi s-a făcut poftă de mișcare. Și de senzația aia de oboseală fizică, atât de eliberatoare de demoni mentali. De febra musculară postefort, care nu te lasă sa te gândești la nimic altceva, atunci când tragi de tine să mergi coordonat, normal pe stradă.

     Și după ce am mai citit niște articole foarte faine despre atmosfera competițiilor de alergare, detaliate amuzant de divainbocanci, am luat mouse-ul de urechi și am început să bifez câmpurile de înscriere la un cros de 6 km. Nu am curaj la mai mult de atât. Va fi vară, 6 iunie, temperaturi încinse afară și spirite pe dinăuntru. Șă treacă proba asta cu bine și mai vedem până atunci.

     A fost un impuls de moment. Acum este o promisiune față de mine. Arad, 6 iunie.

     Între timp, în diferite calendare, am mai descoperit o provocare- în Brașov. Peste 50 de zile. Cam din scurt pentru semimaraton, dar variante mai sunt.

     6.06 și 4.04, în ordine inversă. Zâmbesc. Numerologia asta m-a făcut să și plâng....

Femeie la cratiță, cu drag!

     Deși nu sunt eu o mâncăcioasă, sunt o mare pofticioasă! Și aș putea să mă îngraș câteva kilograme numai din imaginație, derulând în minte sfârâit de tigăi incinse, sosuri cromatice voluptoase și decoruri minimaliste de deserturi. Trebuie să recunosc, totuși, că pasiunea pentru gătit s-a arătat destul de târziu în viața mea! Și mă refer aici la ceva mai variat decât sfintele paste.

     Întâi, pentru că facultatea mi-a mâncat suficient de mulți ani (de nervi nu mai vorbesc!) și apoi pentru că mama nu m-a pus acasă să fac. De fiecare dată când mă înțepa vreun sentiment de vinovăție, prin cine știe ce vacanță de odihnit mintea, mama mi-l liniștea cu perspectiva că o să am timp să fac de toate acasă la mine. Ba mai mult, că va fi nevoie! Am crescut cu mâncare caldă, gătita în casa copilăriei, la bunici, cu placinte făcute în cuptorul sobei, cu brânză cu smântână și mămăligă la fiecare prânz duminical, lapte de la Murga noastră și ouă de găini nestresate, cu livadă de vișini și meri dulci și roșii din solar.

     În Bucuresti, în cei 6 ani studențești, am mai faultat educația culinară de acasă. Prânzuri din covrigi, mic-dejun-uri sărite, cine care să compenseze absența celorlalte mese de peste zi. Mâncare fast-food și invențiile interculturale care au spulberat universul gastronomic tradițional românesc- hamburgeri pufoși, pizza în toate combinațiile, noodles asiatici cu picanteriile lor, fructele de mare în sos de vin alb cu usturoi- toate minunății care îmi inundă papilele gustative numai când le tipăres, adevărată risipă din buzunarul de student.. Drept e că în realitatea anului 2015, e greu să mori de foame din neștiință, deci faptul că nu am gătit până acum nu e un handicap considerabil. Și mai greu e să îndrepți modul dezorganizat de viață și, implicit, mâncare, mult mai la îndemână și mult mai puțin consumator de timp.

Sănătatea înainte de toate!

Trăiesti în secolul vitezei, e firesc să nu mai ai timp pentru nimic. Ești ocupat, vrei să avansezi la job, vrei mai mulți bani, te-ai apuca de a doua facultate (ceva mai palpabil, contabilitate, poate), vrei să-ți schimbi mașina, vrei o casă a ta- să nu-ți crești copiii prin chirii, vrei destinații de vacanță mai exotice. De-abia îți amintești să mai dai câte un telefon la părinți, că doar nu i-ai suna în fiecare zi, să-i auzi cum se vaită de reumatisme și insuficiențe cardiace. Și cum încă te bat la cap, la vârsta ta, să mănânci, să te îmbraci gros. Tu nici nu ai timp să-ți pregătești micul dejun zilnic. Cine mai zice de mâncare caldă la pranz? Nu ai timp nici să ieși la o plimbare în parc. Nu ai timp să te gândești acum la sănătate, nu ai avut timp nici măcar de ziua ta să mergi la medicul de familie, să-ți dea setul ăla de analize gratuite. Pentru ce atâta birocrație? Programare, ia-ți liber să-l prinzi în programul lui de muncă, stai la cozi, altă coadă la laboratul de analize într-altă dimineață. Cine poate lipsi atât de mult de la muncă? Și ce dacă te doare spatele? Ei, lasă că trece, e firesc după câte ore stai la birou. Te supară și ochii, dar nu-i problemă, nu mai esti chiar în prima tinerețe. Nu mai ai menstruația regulată, nici nu te mai alarmezi, doar tu știi cât de stresante sunt proiectele de la muncă, doar tu știi cum îți petreci weekendul tot cu rapoarte în față. Și doar nu te gândești de acum la procreere, când nici măcar nu ai o casa a ta.

Și tot vezi strângeri de fonduri pentru cauze umanitare, copii sau tineri, de vârsta ta, cu diagnistice dintre cele care îți ridică părul pe mâini. Le sharuiești pe facebook, poate și contribui. Sau din contră, le ignori  complet, ca nu cumva să te molipsești cu amăraciune. Și auzi, din ce în ce mai des, ba de nașa unei colege de muncă ba de tatăl colegei de liceu, chiar de o colegă de-a ta. Ți se oprește respirația, ți se strânge stomacul, dar e bine. Nu ți se întâmplă ție. Nici alor tăi. Cancerele și celelalte prăpăduri ale lumii sunt departe, nu ți se întamplă tocmai ție. Uiți că prevenția ar fi cel mai bun tratament.

Sursa foto: http://www.hipocrat2000.ro/

Suge-o, Ramona!

     In ciuda titlului vulgar, cu conotatii concrete, care nu lasa loc de intrerpretari fine, Suge-o, Ramona este o declaratie de dragoste pentru Anemona. Este, totodata, o cronica a unor relatii pline de orgoliu si jocuri, de demonstratii si lupte copilaresti, o cronica a unor relatii nesanatoase din care nu te poti desprinde in timp util, incat sa nu ramai cu sechele. Incat sa stii sa apreciezi autenticul atunci cand apare. Este o carte despre greseli, impulsuri sexuale, droguri si distractii de moment.
   

     Nu este vreo opera literara de mare valoare, nici macar analiza psihologica sau structuri narative deosebite, este o suma de povesti scrise intr-o maniera directa, detaliata, amuzanta, exagerata. Suge-o, Ramona este scrisa de Andrei Ciobanu, comedian de stand-up si este disponibila si online pentru un numar generos de capitole si aventuri. Pentru a deslusi deznodamantul firelor sentimentale, trebuie sa achizitionati cartea din librarii, la pretul de 39 de lei. Asa cum zicea Patratel, cartea e inchegata fie dintr-o realitate care te face sa pui la indoiala calitatea generatiilor care ne urmeaza, fara a generaliza viitorul subru care ne caracterizeaza degradarea umana, fie dintr-o imaginatie perfect sincronizabila in timp si planuri.

     Cartea, tocmai prin stilul ei direct si ascutit, de la care nu face economie in nici un paragraf, poate fi o provocare pentru intelectualul pudic, care vaaai! se oripileaza numai cand vede titlul pe rafturile librariilor. E drept ca nici nu putem cataloga orice text ca fiind literatura, dar dincolo de prejucati, e intotdeauna preferabil sa lasi loc propriilor concluzii. Poate sa dai o sansa unui text care face aluzie din start la sex oral si care abunda in detalii din scene intime. Unui text care te rasplateste cu umor grotesc si o tehnica fara dantelarii sau comparatii subintelese.

Drage handbaliste,

Va scriu pentru a va prezenta scuze colective. Stiu ca nu e suficient, dar e un pas pentru schimbare. Pentru indiferenta cu care nu ne dam interesul in timpul anului fata de activitatea voastra, ci doar acum la sfarsit de campionat. Pentru saturatia de stiri microbiste si pentru prea putinul merit aratat altor sporturi. Pentru aroganta de a ne insusi fiecare victorie muncita doar de voi, fara niciun efort al nostru, ca si cum ni s-ar cuveni. Ca si cum stim despre ce vorbim. Pentru usurinta cu care aratam cu degetul, atunci cand rezultatele nu sunt la acelasi nivel cu asteptarile. Fetelor, iertati-ne!

Campionatul European de Handbal se indreapta spre meciurile finale. Iar voi, fetele noastre, ati mai ridicat putin Romania din mocirla internationala in care o scalda politica. Voi, cu munca voastra, ne faceti pe noi mandri ca suntem romani. Ni se umezesc ochii in time-out-uri, cand dupa vorbele lui Gheorghe Tadici, strigati in cor "Hai Romania", ne enervam de pe canapele la fiecare bara, strangem pumnii pentru fiecare 7 metri ai nostri, sarim in picioare pentru fiecare minge aparata. Suntem cu voi, va dam sfaturi de pe margine, va aplaudam,  respiram emotia in acelasi ritm! Tensiunea voastra este si a noastra!

Diseara, la ora 17, suntem cu ochii pe voi, cand veti intalni pe terenul din Debrecen echipa Poloniei. Ati depasit moment grele, dar frumoase, cu Ungaria pe 13 decembrie si cu Spania pe 15. Si uite asa, mai scrieti o pagina de istorie sportiva, pentru care ne-nclinam. Suntem langa voi, asa cum meritati! Nu ne vedeti, nu ne auziti, dar sa nu ne uitati!

Imi plac foarte mult clipurile pe care le-ati inregistrat pentru promovarea meciurilor din campionat. Le-am urmarit pe http://www.frh.ro/. Poate veti continua aceasta initiativa de a aduce handbalul mai aproape de suporteri, in tara unde fotbalul este sportul rege.

Oricare ar fi rezultatele clasamentului final, HAI ROMANIA!

Despre inceputuri. Si niste raspunsuri.

Provocarea de a descrie istoria mea in blogosfera romaneasca s-ar putea concretiza intr-o leapsa, ca un ambalaj mai dinamic.

Cum m-am apucat de scris? 
Era decembrie 2011. Chiuleam de la facultate din Bucuresti, intr-o zi de marti plina de stagii de chirurgie, ca sa il insotesc pe varul meu, proaspat medic rezident in Constanta, sa isi definitiveze dosarul de angajare. Birocratie, hartii peste hartii, adeverinte lipsa, semnaturi si stampile la fel. Nu mai fusesem niciodata iarna la mare, dar nici ziua aia nu a fost cel mai bun exemplu. A fost o iarna usoara, fara pic de zapada. Cu mult vant si frig, asa cum era si pe la mine pe dinauntru, ca  treceam printr-o perioada alambicata sufleteste. Si am ajuns pe plaja din Constanta, pustie. Am tipat si am alergat cu nisipul intrat in ghete. A fost o descatusare fantastica de moment, desi eu nu sunt cea mai spontana persoana.
O mare de ganduri pe o plaja. O plaja cu ganduri.
M-am intors acasa si am zis ca scrisul poate fi un exercitiu bun de sinceritate. Ca sunt rationala, ca am un spirit ascutit de absolventa de mate-info intensiv, ca oricum nu as putea avea cuvintele la mine tot timpul, cat sa pot sa-mi surprind starile. De aici o prima detasare. Uitasem pentru moment dragostea pentru povesti si atasamentul pentru cuvinte pe care l-am avut dintotdeauna. Pesemne ca am renegat o perioada prea indelungata olimpiadele de romana la care am participat prin generala si liceu, cu rezultate si luptele continue pe care le-am dus cu apropiatii
Mi-a ramas intiparit momentul de pe plaja, l-am cuprins intr-un nume de blog si m-am apucat de jurnal online. Mai ales ca am vrut sa pun capat unui capitol din viata in care prejudecatile celor din jur m-ar fi constrans in a face mai mult de un lucru si anume, doar medicina.

Despre ce scriu? 
Scriu personal. Despre mine, dintr-un con de umbra. Putin asumat, din lipsa de incredere in mine, frustrari adolescentine, teama de a fi aratata cu degetul.
Scriu general despre carti si teatru si filme si calatorii.
Caracterul de jurnal se mentine.

Ce inseamna pentru mine ca fac parte din blogosfera romaneasca?
Prima persoana pe care am descoperit-o a fost Cristina Bazavan. Usor-usor, au urmat si altii: Ruxandra Predescu, Nebuloasa, Siblondelegandesc, Alexandru Negrea si inca 2 maini de nume la care observam stilurile diferite, dar rezultatele asemanatoare: toti erau vizibili in online. Constienti de sine, deschisi unei ferestre prin care nu priveau multi. Apoi, din ce in ce mai multi.
 Dupa o perioada destul de lunga de confesiuni online destul de zgarcite in amanunte, mi-am dat seama ca blogosfera ofera un ocean de resurse. Cel mai important, apartenenta la o comunitate, pana nu demult, foarte inchegata. Nu pot sa spun ca am profitat din plin de valul entuziasmului de inceput, ba chiar regret ca nu am fost mai infipta. Astfel incat, de dragul scrisului, mi-am pastrat primul blog curat, cu scopul de a publica doar dupa considerente personale si l-am construit pe cel de fata special pentru a exersa un altfel de scris. Scrisul dupa criterii.

Ce avantaje mi-a adus bloggingul pana acum?
 Informationale, culturale, personale. Acces la informatie si diferite evenimente culturale sau mondene, o gramada de oameni frumosi si foarte deschisi la minte.
Nu sunt multe, dar sunt importante. Nu am facut nimic notabil, care sa ma scoata din anonimat, dar sunt multe alte lucruri mici care ma bucura. Fara bani sau premii in produse.
Si cel mai important, oamenii pe  care i-am descoperit. Oameni pe care nu-i cunosc personal, dar care ma inspira. Oameni pe care ii admir. Oameni de la care invat.Oameni care ma fac sa zambesc cand le vad blogurile in statisticile surselor de trafic pe blog.

Se premiaza inovatia- 2014

     Inovatiile echivaleaza intotdeauna cu progresul. Cu o descoperire care sa ne imbunatateasca viata. Cu pasiunea din spatele rezultatului final, cu munca de cercetare, cu frustrarea de a nu reusi din prima sau, dimpotriva, cu perseverenta de a nu renunta. Cu satisfactia de a gasi o solutie la o problema identificata.

     Aruncand un ochi pe lista inventiilor romanesti propuse a fi premiate de catre Compania 3 M sub conceptul "PR3MIAZA INOVATIA", mi-am dat seama ca articolul de fata este un gest de responsabilitate. Fiecare dintre noi poate vota ca una dintre inventiile propuse sa castige marele premiu de 2000E votand inventia care ne inspira cea mai mare aplicabilitate. Sunt inventii din mai multe domenii din care eu nu intelegeam multe detalii, poate doar un pic din ideea de ansamblu, despre inventii concrete, la care parca zambesti, surprins ca de abia acum isi gasesc forma finala sau, dimpotriva, despre realizari mai putin inteligibile la prima citire a descrierii. 

     Asa ca m-am pus pe documentat. Despre sterilizarea instrumentarului medical sau a unor pansamente si despre cum poate fi mentinuta aceasta in conditii de teren (in timpul transportului pacientului sau in caz de urgente, la domiciliu), despre grefe nervoase si posibilitatea inlocuirii acestora cu tubi de colagen care ghideaza regenerarea. Despre efectul antioxidat al preparatelor glicero- si hidrogliceroalcoolice folosite pentru diversificarea suplimentelor nutritive. Despre procedeu biotehnologic de obţinere a unui aluat acid uscat care poate imbunatati tehnologia prelucrarii fainii de secara, in prezent costisitoare.

     Schimband registrul, am citit despre detectarea gazelor nocive din mediile inchise si absorbtia lor si despre masurarea coeficientului de difuzie termica in materiale, neinvaziv.  Despre instalatii de taiat sloiurile de gheata folosind clorura de calciu sau instalatii pneumatice pentru scuturat pomii. Pastrand agricultura ca domeniu in care cercetatorii vin cu diverse solutii, am mai aflat despre afanarea solului sau mulcirea sa prin folosirea unui compozit textil termoizolant. Despre instalatii de aerat apele la suprafata si despre fenomenul de eutrofizare sau despre vaporizarea apei cu ajutorul energiei solare, folosindu-se un distilator solar cu recuperator de caldura obtinandu-se apa distilata si apa calda menajera.

     Am citit despre generarea unui camp ultrasonic de inalta frecventa in lichide in recipiente cu orificii inguste si despre un dispozitiv care sa faca posibila mixarea acestora. Despre fiabilitatea structurilor semiconductoare sau determinarea centrului de rigiditate la masinile de frezat si despre caracterizarea suprafetelor in spatiu vectorial de un echipament mecatronic, inovativ. Despre conversia energiei vibraţiilor de nivel scăzut în energie electromagnetică, cu aplicaţii în alimentarea reţelei de senzori folosiţi în domeniul medical printr-un microgenerator electromagnetic inertial sau despre dispozitivul de aplicare a produselor de tratare pe firele de urzeala.

     Dar ce mi-a atras cel mai mult atentia este o inventie romaneasca, supusa patentarii internationale, premiata deja cu aur la Bruxelles in 2013 si premiul special al Bosniei si Hertegovina, conceputa in cadrul Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie IMT- Bucuresti de către Gabriel Moagar-Poladian. Conform descrierii tehnice, in Raportul International de Cautare elaborat de World Intellectual Property Organization sustine ca nu exista nici un brevet, cerere de brevet sau articol publicat care sa se opuna cererii de brevet de inventie! Woaa, asta da realizare! Adica, primul pas dintr-o intreaga calatorie a fost realizat de un roman! Gabriel Moagar- Poladian deschide o noua fereastra catre descoperiri la nivel international!

     ”Procedeul de nanolitografie 2D si 3D de tip «fountain pen aperture» asistat optic” se refera la o metoda de 3D Printing la scara nano, rezolutia 3D estimata fiind de 30 nm. Domeniile de aplicatii sunt variate: optica integrata, medicina, micro- si nanosenzori, micro- si nanoelectronica.

     Tehnologia are la baza fotopolimerizarea cu absorbtie de un foton, dar spre deosebire de tehnologiile de 3D Printing la nivel macroscopic care folosesc acelasi proces, maniera  folosita in cazul de fata permite o flexibilitate mai mare de constructie si o viteza de executie care sa fie interesanta pentru aplicatiile practice.

     

     A fost o provocare sa scriu acest articol pentru doza de informatii consistente la care am avut acces. Pentru concentrarea doar pentru fereastra de stiinta in care am patruns si pentru care am uitat pentru cateva (multe!) ore de restul lucrurilor din universul meu imediat. Pentru confirmarea ca sunt oameni care muncesc pentru ideile si pasiunile lor! Si pentru bucuria ca am contribuit si eu (nesemnificativ, totusi) la valorificarea si recunoasterea meritelor de catre comunitate!

     In final, nu uitati sa votati premiile inovatiei! Detaliile tehnice ale lucrarilor le gasiti aici.