M-am înscris la Crosul Aradului

     2013 și 2014 au fost niște ani grei, cu multe limitări și sacrificii și renunțări și durere și o pierdere care nu mai are cum să se umple. Niciodată. Nici 2015 nu a început într-un norișor pufos, de fapt, e primul an pe care îl încep absolut fără nici o rezoluție, după multe liste mentale și dorințe timide. Dar am în mine, într-un plan profund, sentimentul acut de a mă arunca în afara zonei mele de confort.

     Într-un moment de respiro azi, am ieșit la o gură de fotosinteză. Mult soare, dar prea frig pentru alergat, pentru mine, cel puțin, că am văzut vreo doi curajoși dezbrăcați (nesăbuiți, dacă e să mă întrebe cineva pe mine). Și stând eu la soare, mi s-a făcut poftă de mișcare. Și de senzația aia de oboseală fizică, atât de eliberatoare de demoni mentali. De febra musculară postefort, care nu te lasă sa te gândești la nimic altceva, atunci când tragi de tine să mergi coordonat, normal pe stradă.

     Și după ce am mai citit niște articole foarte faine despre atmosfera competițiilor de alergare, detaliate amuzant de divainbocanci, am luat mouse-ul de urechi și am început să bifez câmpurile de înscriere la un cros de 6 km. Nu am curaj la mai mult de atât. Va fi vară, 6 iunie, temperaturi încinse afară și spirite pe dinăuntru. Șă treacă proba asta cu bine și mai vedem până atunci.

     A fost un impuls de moment. Acum este o promisiune față de mine. Arad, 6 iunie.

     Între timp, în diferite calendare, am mai descoperit o provocare- în Brașov. Peste 50 de zile. Cam din scurt pentru semimaraton, dar variante mai sunt.

     6.06 și 4.04, în ordine inversă. Zâmbesc. Numerologia asta m-a făcut să și plâng....