Christinne și Gigi, o poveste la limita dezmembrării

Gigi este o doamnă drăguță, parțial de treabă la cei peste 333.333 km, îmbătrânită de rugină, ca o mătușă de griji, cu tremurături posturale la viteză, de la roți strâmbe (a se citi prost echilibrate). Gigi m-a plimbat mult, bine, în siguranță, a gustat din atmosfera estivală din Vamă, s-a scufundat în cratere pe drumuri montane ca să ajung eu la înălțimi, mi-a purtat sabenele cu caserole și haine pe traseul cămin- mama, a văzut băieți pupându-mă. Gigi m-a încălzit în nopți târzii de tinerețe, m-a învățat punctualitatea în contextul infrastructurii și parcărilor lipsă din capitală și a cursurilor cu prezență obligatorie de la 8, știe poveștile prietenilor mei și prietenii de poveste.

Gigi este parte din familie de vreo 16 ani și pentru doar doi ani a cunoscut drumurile vestice. A cedat sistemic vineri, pe autostrada Arad- Timișoara, când destinația finală este București. Spectaculos, cu un bum! de apă, care să mă scoată din reverie și entuziasm, pe țeava de eșapament și cu panica aferentă unei scurte staționări pe banda de urgență, cu ridicat capotă și semnalizat incidentul. Diagnosticul inginerului din familie a fost grav pe moment, ca apoi să continue morbid: arderea garniturii de chiulasă. Suprepresiunea din circuitul de răcire a determinat spargerea mai multor furtune și garniture ale sistemului de răcire și uite- așa a urmat o reconfigurare de traseu și priorități: am ieșit de pe autostradă și ne-am oprit în prima parcare de unde am putut să ne facem stocuri de apă. Inevitabilul s-a produs, ce a urcat a fost tragedie: contactat platform de închiriat, stricat planurile prietenului cu dubiță cu cârlig și suit mașina  cu destinație garajul părinților, la 250 km depărtare. Că doar nu era să o las în fața blocului!

Soluția este simplă: caut motor funcțional Y17 DT.

Și cum disperarea este mama soluțiilor, iar Google tatăl lor, vineri noaptea, cu Gigi pe platformă și cu telefonul în mână, din dreapta șoferului, am găsit dezmembrăripenet. Că doar nu așteptam să reînceapă săptămâna, să merg din service în service, să-mi mulez programul meu de muncă pe programul lor de funcționare, să „socializez” cu mecanici misogini cu chef de glumițe și discriminare, incapabili să înțeleagă că nu toate femeile își aleg mașina după culoarea caroseriei.

Site-ul ăsta este o bursă de piese auto și mi-a plăcut tare secțiunea în care utilizatorii postează o cerere pentru componenta dorită, cerere ce va fi înaintată către toate parcurile de dezmembrări din sistem. Avantaje? Ohohooo, multe. Timp scutit, cumul de oferte, comparații posibile! Totul pe mail, scăpând de privirile sceptice ale interlocutorilor mecanici. Plus posibilitatea de feedback la sfârșitul tranzacției, pentru transparență și seriozitate.

Povestea mea și a lui Gigi poate fi cu happy-end! Doar că... Gigi a primit anul trecut cu garnituri noi de capac chiulasă și cămăși la injectoare. Am trecut, cu măsuri impuse rapid și când mi s-au blocat etrierele de frânare. Totuși, n-am iertat-o ușor când, în primăvară, a cedat compresorul de aer rece. Am mai amenințat-o eu că pauze, că dragostea nu mai funcționează ca în primul an, că năbădăi, dar zău că acum mă gândesc că poate, de fapt, soluția e cu  piese VW Polo, să dau dricuța mea Astra pe Bubu-ul surorii mele.

Dezmembrări pe net, domn'e, sau, cu alt cuvânt, adaptare!

Un moment, două, trei. O viață.

*
Derulăm filmul înapoi cu mai bine de 10 ani. Cadrul se concentrează pe ulița copilăriei, într-o dimineață de toamnă. Atmosfera este umedă și pietrișul este alunecos, eu sunt cu bicicleta și simt în nări aerul rece. Este sâmbătă, e devreme și merg la școala din sat la un fel de meditații de geografie pentru capacitate, oferite pro bono de directorul școlii. Panta pe care o am de coborât este lungă, pe alocuri în porțiuni înclinate abrupt, îngreunate de bolovănișul neuniform și de întunecimea anotimpului, îmbunate apoi de fâșii scurte și dulci de plat. Îmi ridic fundul din șa, pentru a evita impactul denivelărilor, strâng coarnele în mâinile răcite din cauza poziției fixe și postura mea, așa ridicată în coborâre, mă face să mă simt cuceritoare într-un război imaginar. Simt pietrele peste care trec, mă dezechilibrează ușor, dar nu mă opresc! Curentul din față îmi îmbujorează obrajii, treningul verde, lărguț, se umflă în bătaia vântului, mi-e răcoare, deși sunt încinsă pe dedesubt. Nu văd tot drumul în față, e ceață, e umezeală, e toamnă înaintată și pădurea e mohorâtă și neagră și e nevoie de culoare în suflet. Încetinesc, mă mai sperie câte un câine care se agită nervos pe la garduri, tot nu mă opresc.
Așa mi s-a întipărit primul moment al înfruntării metaforice a obstacolelor.

*
Duminica, dimineața, masă în familie: părinți, bunici și noi, copiii- eu și sora mea, împreună în bucătăria tot mai neîncăpătoare de la țară. Fiecare la locul lui la masă, lângă peretele cu icoană și candelă cu mir. Soba încă mocnește a foc. Pe masă, mămăliga de abia răsturnată din tuci aburește pe cărpător, așteptând să fie împărțită cu ața, niciodată cu cuțitul. Se întind castroane cu brânzeturi și smântână producție proprie, ouă fierte cu moi-moi, în care înfundăm, pe rând, unt și mămăligă, avem slănină și ceapă. Pisicile se alintă pofticioase pe la picioarele scaunelor noastre. Mai sunt și alte farfurii întinse, tabloul gastronomic variind de la un moment la altul, în funcție de semnificație. Și e momentul ală în care platourile merg din mână în mână, bunica spune o rugăciune, tata stă lângă mine, bunicul lângă Andreea, doamnele din neam, asemenea Catrinei Moromete, lângă sobă și oale. Mâncăm încet, sănătos, suntem împreună. Așa mi s-a fixat sentimentul de familie, repetitiv, duminică dimineața după duminică dimineața, până am plecat de acasă, până au plecat dintre noi bunicul și sora, până ne-am uitat.

*
Petrecerea e animată, dar eu sunt din altă stare și îmi pierd privirea în gol. Îl cunosc doar pe sărbătorit, în rest, remarc doar fețe vesele, zâmbind a alcool. Nu-i înțeleg, e prea mare hărmălaia. Până când aiurea, privirile ni se intersectează. De nicăieri, cu ochii în ochii lui mi se topesc organele pe interior și simt cum parcă pic în gol, deși m-am afundat comod în canapeaua din bucătărie. E un moment scurt de electrocutare, dar care nu se mai termină. Și în secundele alea s-au imprimat amintirea tricoului și blugii pe care îi purtam. Știu cu ce agrafă aveam prins bretonul pe partea stângă, ce brățări, ce inel. Știu cum a venit lângă mine, ca să mă salveze de stinghereala de a nu mă simți bine la o petrecere cu muult alcool. Și cum muzica tare a fost prilej să ne țipăm confidențe în urechi și să lase scăpat un pupic pe gâtul meu. Și senzația aia de fiori și gâdilat, din nou, pe dinăuntru. Și momentul de îndrăgosteală permanentă.

*
Acestea sunt doar trei momente de trăiri fluide, de fericiri întipărite, cremoase, care m-au construit omul actual. Pentru că uneori, în tumultul cotidian, uităm cine am fost și alergăm grăbiți spre cine vom fi, poate. Și e păcat...
Provocarea de a-mi reaminti un moment pe care să-l repet mereu cu plăcere vine de la Danone. Formularul Momentul tău este o inițiativă special pregătită pentru a ne aduce mai aproape de răsfățuri și pauze de la cotidian. Plus că, nu strică să scrijelești undeva amintirea ta, să o reîmprospătezi, ba chiar să câștigi și un premiu. Deci, care e momentul tău?

Scenariul scrierii gândurilor

-bazat pe fapte (i)reale-

Actul 1, Scena 1,
Pe marginile scenei sunt 4 persoane. Fiecare chip exprimă altceva: uimire, tristețe, enervare, indignare. Cristina e în mijloc, privește în gol. Are în mână un mulaj cranian

Decor video- succesiuni rapide ale imaginilor care constituie cadre folosite ulterior
Decor audio- zgomote șoptite, țipete, foșnete, plânset, râsete.
Persoanele din fiecare colț se apropie pe rând de Cristina și mimează un monolog care să le accentueze expresia feței.

Scena 2
Cadru dintr-un tren, Cristina călătorește singură. Are creierul într-o mână, cealaltă mână e dusă la cap.
Decor video- lanuri și câmpii
Decor audio- huruit de tren și recitarea f rapidă a textului:
”Îmi curg cuvintele în minte ca polenul pe toate florile astea cu ochii în soare, ale soarelui. Și ce greu ajung azi la muncă, uof, și ce cald e afară. Și ce dor îmi e de A și ce fericire trăiam anul trecut pe vremea asta și nici măcar nu știam! Și aaah, de aș putea spune asta cu voce tare, poate mi-ar fi mai ușor. Sau măcar să scriu. Să postez pe blog, că s-a și prăfuit de atâta ignoranță din partea mea. Ha, ce pix fain avea nenea controlorul. Seamănă cu cel primit de la L. Ce geamuri jegoase, dar ia-uite ce fain se vede dealul ăla acolo. Ce dor mi-a fost de munți și ce tare a fost tura din Retezat. Și toate lacurile alea și tot verdele cu care mi-am încărcat privirea. Trebuie musai să scriu un articol despre perseverența pe care m-a învățat-o muntele. Numai de aș putea surprinde exact așa cum simt, de aș putea găsi cuvintele alea care să surprindă dimensiunile emoțiilor mele... Și aș scrie și despre povestea cu jnepănișul pe care ne-a zis-o tipul ăla cercelat de la Salvamont și gluma cu morcovul, aia sigur ar prinde! Și să copiez toate notițele pe care le-am prins despre Parcul Național Retezat, într-un draft- asta sigur ar da bine în căutări, că nu am mai găsit info astea. Ah, de aș putea scrie mai ușor, mai fluent, am atâtea idei de articole... Poate la întoarcere, să-mi țin agenda aproape....  Ce bine că am ajuns în gară, sper să vină repede paișpele, să nu mai întârzii, ca ieri....”
Cristina iese din cadru.

Scena 3
Decor de cabinet stomatologic.Cristina face o extracție. În cadru se învârte și o asistentă, care nu intervine.
”Ce naiba e cu anestezia asta... Noroc că e pacientul ok.... Hai, Cristina, poți să o faci! Ce naiba?! Anestezia e bocnă, ce pacient tâmpit... Ce rahat de radiografie e asta....Hai că e ok, e luxat... Hai incă puțin... Bine că ține anestezia...Pfoa, de câte ori n-am mai trecut prin asta...Ce jmecheră sunt, daaaa!
Ce morfologie radiculară are dintele ăsta? Stai să pun poză cu rădăcinile mastodontului ăsta pe blog, să vezi atunci mirare de la necunoscători. Și de-aș putea scrie mai repede articolul ăla despre cât urăsc unghiile cu gel la fetele care se preocupă doar de exterior, că deh, dinții nu se văd toți... Îl scriu pe tren, la întoarcerea acasă, obligatoriu!

Scena 4
Cristina e la munte.
Decor video cu vârfuri îndepărtate, prăpăstii stânga- dreapta, pietriș, lespezi uriașe
Cristina face popas, stă cu capul în mâini:
”Oare ce treabă are moartea din viețile noastre cu eternitatea de aici? Cui îi pasă că se pierde o viață umană, în afară de noi, cei excesiv de sentimentali și cu nevoie de autodefinire prin alții? Soare, cer, pământ și liniștea de la începutul lumii. Fiecare pentru el. De ce atâta zgomot pentru suferință? Gândurile astea trebuie să vadă condeiul, altfel eu o să mă scufund în durere și nu o să mai pot să articulez o viață normală. Trebuie să mă împărtășesc cu cineva, altfel o să-mi pietrific simțurile. Suferința e o sferă personală, de acord, dar aș putea scrie romane de stare. Și inspirația sa-mi fie realitatea, care m-a aruncat la limitele puterilor.

Scena 5
Cristina e în pat, cu un tip
-Cum a fost, ți-a plăcut?
-Da.
.....
-Hey, ești tăcută, la ce te gândești?
- La nimic. (Cristina se întoarce cu spatele la el și ia mulajul cranian în mână).
”Oare cum era gluma aia pe care a zis-o dl din tren? Cu yoga și unghiile de la mâini? Hmm, nu mai știu. Și să nu uit dimineață să iau cartea lui Richard la mine. Și aaaah, să mă lase în pace, că nu mai am chef de el peste mine.”
(Tipul are chef de giugiuleală, ea îl respinge)
(Cristina, cu voce tare:)-Mi-e somn, noapte bună.
”Hi! Nu trebuia să spun asta, mai bine mă ridic și mă duc să scriu ceva pe blog să mă las dezbracată de stare, de cuvinte..”

Actul 2
Cristina este în mijlocul scenei, cu laptopul pe picioare. Audio- zgomot puternic de taste, scris și sters... pauze de introspecție și analize. recitit, reluat, iar șters.
Video:
”Drama inspirației mele este încărcătura emoțională negativă pe care o resimt în ultima vreme. Dramă este și teama de a nu fi suficient de bună pentru a ieși în față. Dramă este lipsa de asumare. Regretul că nu am avut perseverență pentru cuvânt.”
*
Scriu mai mereu din tren, pe hârtie, între casă și serviciu, privind pe geam crâmpei de realitate, din legănatul trenului. Dar de fapt, privirea mi-e în gol, în introspecții și reprize de înot între trecut și dorințe, regrete și doruri și plăsmuiri de vise. Nu duc lipsă de inspirație, duc lipsă de curaj. Sunt în permanentă dezbatere cu mine, mă conving și mă răzgândesc și e greu să rămân loială unui gând.
Tăcerea nu e, în fond, decât o avalanșă sufletească.

Festivalul Filmului European- D'abord, ne pas nuire!

     "D'abord ne pas nuire" sau "Primum non nocere" pare o formulă pe o ușă invizibilă, care permite accesul către o lume specifică, un motto al lumii medicale, un cod pe care doar cei responsabili de vieți umane îl cunosc. Un semnal de alarmă care dă o alertă înaintea oricărei acțiuni. Dar jurământul lui Hipocrate este mai mult decât atât. Și raportat la o anumită scală, îndemnul de a nu face râu mai înâi de toate, se poate constitui ca principiu individual și profesional.

     Mici victorii personale și eșecuri. Limite, frici. Certitudini, căutări. Prăpastia dintre teorie și practică. Sinceritate, comunicare, bucurii, influența familiei. Trăiri individuale, prezentate în context lărgit, european. O poveste despre o inițiere. O poveste ca o viață. Acesta este rezumatul filmului Hippocrates (Franța, 2014, 102').

               Un film impresionant, comic, emoționant, inteligent- Le Monde

Festivalul Internațional Shakespeare- Craiova

     Turismul cultural este un concept din ce în ce mai aplicat, de când cultura răzbate între celelalte preocupări care ne înconjoară. Există atâția pasionați de frumos care își stabilesc perioada de concedii în raport cu programul festivalurilor care îi interesează.  Și este extraordinară identitatea unui oraș, care se recomandă singur, prin activități care îi devin repere pentru turism- și amintesc aici Sibiul și Festivalul său Internațional de Teatru, Oradea și alt Festivalul de teatru, tot la nivel internațional, Timișoara și Festivalul European al Spectatorului Timișoara- Festivalul Dramaturgiei Românești, Alexandria și Festivalul de Teatru tânăr, Cluj și Festivalul de film transilvănean, festivalul filmului de Piatra (Neamț). Adaug pe această hartă Craiova culturală și Festivalul Internațional Shakespeare.

     Prima ediție a Festivalului s-a desfășurat în 1994, din inițiativa lui Emil Boroghină. Dragostea pentru Shakespeare n-a fost poate ni­că­ieri mai puternică decât pe scena Teatrului Național "Marin Sorescu", la Craiova, unde Shakespeare a fost mereu montat: „Titus An­dronicus” (1992), „A douăsprezecea noapte” (2004), „Măsură pentru măsură” (2008), „O furtună” (2012) – toate în regia lui Silviu Purcărete, ca şi „Hamletul” lui Gábor Tompa (1998), cu Adrian Pintea în rolul titular – toate spec­tacole memorabile, care își pun amprenta asupra spectatorilor, momente unice și irepetabile.

sursa- craiovaculturală.ro

1 mai orădean

Anul trecut petreceam zilele începutului de mai în est, la malul Mării Negre. Un an mai târziu, sunt în Vest și am profitat de ocazia zilelor libere pentru a vizita Oradea. Situat la 10 km de granița cu Ungaria, trebuie să recunosc că aveam așteptări mai mari despre reședința județului Bihor, gândindu-mă la influențele pe care trebuie să le fi suportat.

Orașul era gol. Ceea ce a fost un lucru bun. Au și orădenii o stradă a Republicii și se vrea a fi întocmai o pietonală, ca cea din Brașov, cu clădiri vechi de o parte și de alta și cu parfum din alte vremuri. Din păcate, firmele magazinelor de la parterul acestor clădiri strică atmosfera. Și peisajul sfârșește prin a fi de-a dreptul dezolant prin lipsa recondiționării clădirilor, lipsa unei unități de viziune, lipsa unei armonii. Atâta frumusețe lăsată în paragină, pentru că da, anumite clădiri sunt deosebite și prezintă numeroase ornamente și decorațiuni superbe, individualizări stilistice cu repertoriu din lumea animală sau vegetală.

Traian Demetrescu, simbol cultural craiovean

     Despre Craiova nu știu multe lucruri. Până în momentul de față nu s-a invit contextul favorabil de a vizita orașul, dar acum, profitând de candidatura la capitala culturală europeană pentru 2021, atracțiile sale culturale sunt puse mai bine în indexarea Google, prin strategii de promovare care îi asigură vizibilitate. Acest lucru se întâmplă și cu ajutorul provocării de la Blogal Inițiative. Am aflat, astfel, că există Festivalul internațional de Epigramă  „Traian Demetrescu”.

     Acesta este un concurs de creație, desfășurat anual începând din 2011. Prima ediție a avut caracter național, următoarele două au avut caracter internațional. Festivalul este deschis epigramiștilor de orice vârstă, membri sau nu ai Uniunii Epigramiștilor din România sau ai altor asociații de profil. 

     Conform dexonline, epigrama este  „s. f. Specie a poeziei lirice, de proporții reduse, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situații etc. și se termină printr-o poantă ironică". Cum altfel? Că doar am mai zis despre spiritul oltenesc.