marți, 17 februarie 2015

Să-mi fie 2015 cu Feng Shui prielnic

     Mai exact, cu vânt domol  și apă lin curgătoare. Condiție prielnică și suficientă să trec peste bolovanii vieții în vârful degetelor de la picioare, să nu le simt greutatea și să urc munți, să mă mângâie doar soarele pe obraji, fără ca frigul să mi-i înăsprească. Să aplic principiul simplității, specifice culturii cheneze, în toate alegerile. Să nu las energia să se scurgă prin canale urbane. Să reușesc o detoxifiere mentală În jumătatea stângă sufletească să găsesc pacea trecutului, iar în cea dreaptă să se revarse armonia viitorului. Cel mai mult îmi doresc disciplină sufletească și să-mi adun resursele, să înființez o organizație non-profit de voluntariat. 

     Eu sunt născută pe 01.01, în jurul orei 23 și un pic înainte de jumătate. Cred în numerologie și semnificații, în metafore și coduri. Cred în coincidența de a-mi fi ușor să iau mereu lucrurile de la capăt, doar sunt născută într-un început. Cred în șanse. Și în reechilibrarea balanței.
sursa
      Mâine, pe 18 februarie, la ora 18.00 (ora României) începe noul an chinezesc. Și pentru că orice moment festiv se bifează cu festin culinar, e bine să știți că restaurantele Wu Xing din București serbează corespunzător momentul- oferă câte un lampion la fiecare comandă efectuată. Cei care se fotografiază în momentul lansării lampioanelor sunt înscriși într-un concurs organizat de Wu Xing. Un festival al lanternelor, în context local. Nu am aprins până acum nici un lampion, dar simt că senzația e acceași ca atunci când sufli într-un tort cu lumânări. Îți pui o dorință, închizi ochii și sufli praf magic peste ea.

     Dorințe împlinite tuturor!

luni, 16 februarie 2015

Garfield, cel mai dulce pisic

     Pe Garfield,cel mai dulce pisic din lume, l-am cunoscut înainte ca pisicile să fi cucerit internetul.

     La început, nu știam nimic despre el! Eram în școala primară (acuuum mulți ani!) și tocmai începusem un tratament ortodontic în București. Chinuri multe, pentru cei care nu știu ce presupune terapia de îndreptare a dinților, mai ales că eram sub îndrumarea unui doctor de la spitalul facultății din București. Eu locuiam în provincie. Implicit, drumuri lunare. Și ceva timp petrecut ca fiind "materialul de lucru"al studenților-viitori medici dentiști, că așa se întâmplă în clinicile universitare. Și cum încercau toți studenții din stagiu să-și îmbunătățească abilitățile relalației medic- pacient, inevitabil, punctul împrietenirii noastre era pernuța Garfield pe care eu o plimbam după mine. Perniță primită cadou, cât să mă ajute să mai fur niște ore de somn în autocare, înspre și de la București, dar și o jucărie- surogat pe care să o smotocesc, așa cum fac toți copiii. Și universal invidiată de adulții din jurul meu. Imaginați-vă un cabinet stomatologic, un copil cu un pisic portocaliu în brațe și vreo 8-9 capete de studenți curioși. Da,da, amintiri parfumate ca o lasagna proaspăt scoasă din cuptor. Remomorând perioada, pentru mine au fost multe provocări. Cea mai importantă, o competiție în care am fost față în față cu frustrările mele. Asemenea lui Garfield cu Oddie.
  

joi, 12 februarie 2015

M-am înscris la Crosul Aradului

     2013 și 2014 au fost niște ani grei, cu multe limitări și sacrificii și renunțări și durere și o pierdere care nu mai are cum să se umple. Niciodată. Nici 2015 nu a început într-un norișor pufos, de fapt, e primul an pe care îl încep absolut fără nici o rezoluție, după multe liste mentale și dorințe timide. Dar am în mine, într-un plan profund, sentimentul acut de a mă arunca în afara zonei mele de confort.

     Într-un moment de respiro azi, am ieșit la o gură de fotosinteză. Mult soare, dar prea frig pentru alergat, pentru mine, cel puțin, că am văzut vreo doi curajoși dezbrăcați (nesăbuiți, dacă e să mă întrebe cineva pe mine). Și stând eu la soare, mi s-a făcut poftă de mișcare. Și de senzația aia de oboseală fizică, atât de eliberatoare de demoni mentali. De febra musculară postefort, care nu te lasă sa te gândești la nimic altceva, atunci când tragi de tine să mergi coordonat, normal pe stradă.

     Și după ce am mai citit niște articole foarte faine despre atmosfera competițiilor de alergare, detaliate amuzant de divainbocanci, am luat mouse-ul de urechi și am început să bifez câmpurile de înscriere la un cros de 6 km. Nu am curaj la mai mult de atât. Va fi vară, 6 iunie, temperaturi încinse afară și spirite pe dinăuntru. Șă treacă proba asta cu bine și mai vedem până atunci.

     A fost un impuls de moment. Acum este o promisiune față de mine. Arad, 6 iunie.

     Între timp, în diferite calendare, am mai descoperit o provocare- în Brașov. Peste 50 de zile. Cam din scurt pentru semimaraton, dar variante mai sunt.

     6.06 și 4.04, în ordine inversă. Zâmbesc. Numerologia asta m-a făcut să și plâng....

Femeie la cratiță, cu drag!

     Deși nu sunt eu o mâncăcioasă, sunt o mare pofticioasă! Și aș putea să mă îngraș câteva kilograme numai din imaginație, derulând în minte sfârâit de tigăi incinse, sosuri cromatice voluptoase și decoruri minimaliste de deserturi. Trebuie să recunosc, totuși, că pasiunea pentru gătit s-a arătat destul de târziu în viața mea! Și mă refer aici la ceva mai variat decât sfintele paste.

     Întâi, pentru că facultatea mi-a mâncat suficient de mulți ani (de nervi nu mai vorbesc!) și apoi pentru că mama nu m-a pus acasă să fac. De fiecare dată când mă înțepa vreun sentiment de vinovăție, prin cine știe ce vacanță de odihnit mintea, mama mi-l liniștea cu perspectiva că o să am timp să fac de toate acasă la mine. Ba mai mult, că va fi nevoie! Am crescut cu mâncare caldă, gătita în casa copilăriei, la bunici, cu placinte făcute în cuptorul sobei, cu brânză cu smântână și mămăligă la fiecare prânz duminical, lapte de la Murga noastră și ouă de găini nestresate, cu livadă de vișini și meri dulci și roșii din solar.

     În Bucuresti, în cei 6 ani studențești, am mai faultat educația culinară de acasă. Prânzuri din covrigi, mic-dejun-uri sărite, cine care să compenseze absența celorlalte mese de peste zi. Mâncare fast-food și invențiile interculturale care au spulberat universul gastronomic tradițional românesc- hamburgeri pufoși, pizza în toate combinațiile, noodles asiatici cu picanteriile lor, fructele de mare în sos de vin alb cu usturoi- toate minunății care îmi inundă papilele gustative numai când le tipăres, adevărată risipă din buzunarul de student.. Drept e că în realitatea anului 2015, e greu să mori de foame din neștiință, deci faptul că nu am gătit până acum nu e un handicap considerabil. Și mai greu e să îndrepți modul dezorganizat de viață și, implicit, mâncare, mult mai la îndemână și mult mai puțin consumator de timp.

marți, 10 februarie 2015

Sănătatea înainte de toate!

Trăiesti în secolul vitezei, e firesc să nu mai ai timp pentru nimic. Ești ocupat, vrei să avansezi la job, vrei mai mulți bani, te-ai apuca de a doua facultate (ceva mai palpabil, contabilitate, poate), vrei să-ți schimbi mașina, vrei o casă a ta- să nu-ți crești copiii prin chirii, vrei destinații de vacanță mai exotice. De-abia îți amintești să mai dai câte un telefon la părinți, că doar nu i-ai suna în fiecare zi, să-i auzi cum se vaită de reumatisme și insuficiențe cardiace. Și cum încă te bat la cap, la vârsta ta, să mănânci, să te îmbraci gros. Tu nici nu ai timp să-ți pregătești micul dejun zilnic. Cine mai zice de mâncare caldă la pranz? Nu ai timp nici să ieși la o plimbare în parc. Nu ai timp să te gândești acum la sănătate, nu ai avut timp nici măcar de ziua ta să mergi la medicul de familie, să-ți dea setul ăla de analize gratuite. Pentru ce atâta birocrație? Programare, ia-ți liber să-l prinzi în programul lui de muncă, stai la cozi, altă coadă la laboratul de analize într-altă dimineață. Cine poate lipsi atât de mult de la muncă? Și ce dacă te doare spatele? Ei, lasă că trece, e firesc după câte ore stai la birou. Te supară și ochii, dar nu-i problemă, nu mai esti chiar în prima tinerețe. Nu mai ai menstruația regulată, nici nu te mai alarmezi, doar tu știi cât de stresante sunt proiectele de la muncă, doar tu știi cum îți petreci weekendul tot cu rapoarte în față. Și doar nu te gândești de acum la procreere, când nici măcar nu ai o casa a ta.
Și tot vezi strângeri de fonduri pentru cauze umanitare, copii sau tineri, de vârsta ta, cu diagnistice dintre cele care îți ridică părul pe mâini. Le sharuiești pe facebook, poate și contribui. Sau din contră, le ignori  complet, ca nu cumva să te molipsești cu amăraciune. Și auzi, din ce în ce mai des, ba de nașa unei colege de muncă ba de tatăl colegei de liceu, chiar de o colegă de-a ta. Ți se oprește respirația, ți se strânge stomacul, dar e bine. Nu ți se întâmplă ție. Nici alor tăi. Cancerele și celelalte prăpăduri ale lumii sunt departe, nu ți se întamplă tocmai ție. Uiți că prevenția ar fi cel mai bun tratament.
Sursa foto: http://www.hipocrat2000.ro/

luni, 9 februarie 2015

Suge-o, Ramona!

     In ciuda titlului vulgar, cu conotatii concrete, care nu lasa loc de intrerpretari fine, Suge-o, Ramona este o declaratie de dragoste pentru Anemona. Este, totodata, o cronica a unor relatii pline de orgoliu si jocuri, de demonstratii si lupte copilaresti, o cronica a unor relatii nesanatoase din care nu te poti desprinde in timp util, incat sa nu ramai cu sechele. Incat sa stii sa apreciezi autenticul atunci cand apare. Este o carte despre greseli, impulsuri sexuale, droguri si distractii de moment.
   
     Nu este vreo opera literara de mare valoare, nici macar analiza psihologica sau structuri narative deosebite, este o suma de povesti scrise intr-o maniera directa, detaliata, amuzanta, exagerata. Suge-o, Ramona este scrisa de Andrei Ciobanu, comedian de stand-up si este disponibila si online pentru un numar generos de capitole si aventuri. Pentru a deslusi deznodamantul firelor sentimentale, trebuie sa achizitionati cartea din librarii, la pretul de 39 de lei. Asa cum zicea Patratel, cartea e inchegata fie dintr-o realitate care te face sa pui la indoiala calitatea generatiilor care ne urmeaza, fara a generaliza viitorul subru care ne caracterizeaza degradarea umana, fie dintr-o imaginatie perfect sincronizabila in timp si planuri.

     Cartea, tocmai prin stilul ei direct si ascutit, de la care nu face economie in nici un paragraf, poate fi o provocare pentru intelectualul pudic, care vaaai! se oripileaza numai cand vede titlul pe rafturile librariilor. E drept ca nici nu putem cataloga orice text ca fiind literatura, dar dincolo de prejucati, e intotdeauna preferabil sa lasi loc propriilor concluzii. Poate sa dai o sansa unui text care face aluzie din start la sex oral si care abunda in detalii din scene intime. Unui text care te rasplateste cu umor grotesc si o tehnica fara dantelarii sau comparatii subintelese.