Femeie la cratiță, cu drag!

     Deși nu sunt eu o mâncăcioasă, sunt o mare pofticioasă! Și aș putea să mă îngraș câteva kilograme numai din imaginație, derulând în minte sfârâit de tigăi incinse, sosuri cromatice voluptoase și decoruri minimaliste de deserturi. Trebuie să recunosc, totuși, că pasiunea pentru gătit s-a arătat destul de târziu în viața mea! Și mă refer aici la ceva mai variat decât sfintele paste.

     Întâi, pentru că facultatea mi-a mâncat suficient de mulți ani (de nervi nu mai vorbesc!) și apoi pentru că mama nu m-a pus acasă să fac. De fiecare dată când mă înțepa vreun sentiment de vinovăție, prin cine știe ce vacanță de odihnit mintea, mama mi-l liniștea cu perspectiva că o să am timp să fac de toate acasă la mine. Ba mai mult, că va fi nevoie! Am crescut cu mâncare caldă, gătita în casa copilăriei, la bunici, cu placinte făcute în cuptorul sobei, cu brânză cu smântână și mămăligă la fiecare prânz duminical, lapte de la Murga noastră și ouă de găini nestresate, cu livadă de vișini și meri dulci și roșii din solar.

     În Bucuresti, în cei 6 ani studențești, am mai faultat educația culinară de acasă. Prânzuri din covrigi, mic-dejun-uri sărite, cine care să compenseze absența celorlalte mese de peste zi. Mâncare fast-food și invențiile interculturale care au spulberat universul gastronomic tradițional românesc- hamburgeri pufoși, pizza în toate combinațiile, noodles asiatici cu picanteriile lor, fructele de mare în sos de vin alb cu usturoi- toate minunății care îmi inundă papilele gustative numai când le tipăres, adevărată risipă din buzunarul de student.. Drept e că în realitatea anului 2015, e greu să mori de foame din neștiință, deci faptul că nu am gătit până acum nu e un handicap considerabil. Și mai greu e să îndrepți modul dezorganizat de viață și, implicit, mâncare, mult mai la îndemână și mult mai puțin consumator de timp.

     Buuun, și iată-ma acum, la 26 de ani, plecată din cuibul părintesc, la ohoooo! câți kilometri depărtare, astfel încât să nu existe autocar cu transport direct al borcanelor cu ciorbă  și sufertașelor împachetate de la mama. Mutată cu iubitul cel atoateștiitor în bucătarie, că mama lui nu s-a sfiit în a-l exploata la prăjiturit și nu numai. Iubit care nu s-a îndrăgostit de mine după ce i-am gătit primul ou prăjit. În vizita și în conversații dese cu mama lui despre retețe, despre preferințele culinare ale feciorului, în contradicții și uimiri despre ce obiceiuri gastronomice a căpătat baiatul nostru numitor comun. Îndrăgostită până peste cap și implicit în dileme cu fluturii din stomac, că doar pe acolo trece dragostea și rezultatul îndeletnicirilor mele în bucatarie.

Sursa
http://www.curteaveche.ro/bucatarul-se-dezbraca
-de-secrete-
2-paste-peste-si-fructe-de-mare.html

 

Sursa-
http://www.curteaveche.ro/carti/economiste-cu-jamie.html

     Simt nevoia precizării trecutului meu în ideea că, deși nu mai locuiesc cu părinții, multe principii au rămas în picioare. Educație și autoeducație în ce privește, de exemplu, importanța unei buget calculat, nu risipit în cumpăraturi, obligatoriu o masă caldă zilnic sau aruncatul surplusului de mancare. Irosirea mâncării este o problemă acută în țara noastră. Vestea bună este că fiecare dintre noi poate face o diferență în acest sens. Jamie Oliver propune în noua sa carte, “Economisește cu Jamie”, apărută la Curtea Veche Publishing, un nou stil de a face cumpărături, de a găti și de a utiliza alimentele astfel încât să economisim mai ușor. Rețetele sunt realizabile cu un buget redus și gândite astfel încât să valorifice la maximum ingredientele. Și deși mama nu mi-a pus cratița în brațe, m-a învățat să fac totul cu drag. Iar aici vorbim deja de dragoste!

     Grozav, mi-am zis eu! Și până să descifrez secretele lui Jamie, pe care l-am cunoscut deja! din emisiunile de profil, mi-am dat seama că și eu am arsenalul meu secret prin care valorific timp, resurse și abilități. Ca un bucătar șef ce sunt în bucătăria mea, atenție!, urmează să mă dezbrac de… secrete

     1. Planificarea meniului

     Nu am o zi anume pentru gatit, așa cum cum nu avem zi de spălat sau de dat cu aspiratorul sau zi de iubit. Singurul raționament e să nu mă prindă weekendul cu oalele pe aragaz, nu aș vrea să asociez gătitul cu o corvoadă. Și înainte de a mă apuca de preparat exact, facem un apetitestorming. Ce aș mânca eu? Ce pofte are el? Cât de realizabile sunt pentru nivelul meu de experiență? Că degeaba vrea el rață caramelizată cu portocale confiate. Ce “materiale” avem deja în frigider sau pivniță, ce ne trebuie cumpărat. Astfel încât, în magazin sau în piață, ne învârtim după ținte exacte. Asta și asta și aia și atât. Nu și ailaltă, că poate facem felul X sau, de ce nu?, și ingredientul ăsta că poate gătim alt felul doi. Și tot așa.

     "Stick to the plan", cum zic americanii.

     

     2. Reinvestirea resurselor

     Treaba asta sună cumva a lidership, dar se aplică foarte bine în bucătărie. Cel puțin, în cazul nostru- nu ne place carnea în ciorbe. Așa că fierb carnea pentru ciorbă, dar o folosesc pentru felul doi. Sau fierb legume întregi în supe/ ciorbe, pe care "le arunc" ulterior într-o tavă, la cuptor. Sau din start, când vine vorba de supe, legumele și carnea se transformă în variante de salată de beouf, iar zeama se împrietenește cu teiței homemade la bunica. Sau transformarea fructelor ușor trecute, uscate, în sucuri. Asta înseamnă, pe de o parte, timp de pregătire și cheltuieli mai puține.

     În plus, de când ne-am mutat la “casa noastră închiriată”, m-am apucat de "grădinărit" pe balcon. Busuioc pitic în ghiveci, cimbrișor, izmă. Am pierdut coriandrul, dar am planuri de resuscitare. E o mare satisfacție să folosești ceea ce a crescut sub mâna ta. Și să te folosești de toate secretele ca să înlocuiești carnea dintr-un meniu, în ideea evitării exceselor- supe crème de legume cu busuioc, paste cu sos de busuioc, salate de roșii cu busuioc și brânză. Busuiocul este condimentul meu preferat!

     Apelez cu încredere, oricând, la conservele făcute, încă, de mamele noastre. Murături și legume, la borcan sau la congelator, îmi sunt mereu un aliat sănătos și ieftin în bucătărie.

     3. Mesele împreună… sunt, poate, cea mai mare satisfacție a gătitului. Și deși pare un paradox al economiilor, chiar sunt. Ce rost să faci un desert delicios, dacă nu ai cu cine să te mânjești la gură? E mai topitor de inimi decât untul pe care îl pui în compoziție când arzi colțurile unei prăjituri, iar EL fix pe alea le mănâncă prima dată. Când gustă o dată din oala care de-abia a dat în clocot și știi că îi place sau când ia și a doua lingură, doar pentru a se convinge- semnalul clar că îi lipsește ceva. Și e și un teren pe care îți poți da mână să experimentezi, să combini creativ ingrediente, să cauți arome noi, să îți inviți prietenii la o masă colorată și energizantă, șă râdeți și să petreceți timp împreună. Cel mai important, la o masă pregătită acasă. Mâncarea, dincolo de calitățile ei nutriționale, e un fel de liant social- connecting people. Gătim, mâncăm. ne bucurăm împreună. Win-win situation, mai ales dacă reluăm ideea de risipă. 

     

     Aveam obiceiul ăsta și în cămin, când pachetul de la mama se înjumătățea rapid, după o seară de degustat cu colegele de grupă. Și ce schimb informațional generos era între rețete și obiceiuri, diferite de la o zona la alta.

     E grozav să gătești pentru cei pe care îi iubești. Să ii ungi pe suflet cu mancare, să savurezi sentimentul ăla de plin, sufletesc și digestiv, in secreții salivare și mentale satisfăcute. Și mai bine mă învăța mama să gătesc, pentru că de când m-am dezlănțuit în bucătărie, am cam abandonat diete și sfaturi de la nutriționiști. Și stau dovadă câteva kilograme, ale mele și ale lui, că fac o treabă bună!