vineri, 24 iunie 2016

Opriți Planeta, vreau noi materiale de construcție

Opriți Planeta, vreau să cobor, să nu mă trezesc dimineața cu regrete, să nu mai stau cu ochii pe ceas, așteptând să treacă un timp, ca să intru în alt timp, poate de fericire, pe care oricum nu aș putea să o trăiesc total, pentru că toate lucrurile bune sunt multiplu de trei.

Vreau să cobor și să urc apoi în Piața Norilor, să calc în picioare condensarea de urât, să mă mângâie infinitul pe creștet, ca o mamă fără de păcat și fără  de vergeturi. Să nu mai calc, să plutesc, să fac ploaie peste poduri de spini și să mă arunc peste ei, să mă maseze intervertebral. Să-mi frâng o claviculă și să nu mă doară, să-mi crească ganglionii, nu de inflamație, ci de încântare, să-mi anulez cortexul limbic pentru trăire să-l suprapun anatomic, prin modelare, cortexului prefrontal, să nu mai individualizez durerea, doar prăpastia, căci asta ar însemna tot timpul creastă.

Vreau să cobor și să mă arunc în mare, dar să nu plutesc pe ea, ci să știu să înot prin valuri, prin intestine de balene grase, neatinse de viciul uman și de destrăbălarea primordialului. Vreau să am aripi fluturești, să nu sorb polen, ci viteză, să mă pierd de mine mie, să fie singurătate înfrățită.

Vreau să ard cârpele de batjocură și inicvitate, să strâmb faciesuri care expulzează fecale comportamentale, să frământ mușchi care poartă oase indoite sub adevăr, să sorb secreții de umanitate.

Vreau să cobor și să stau, ca apoi să urc, să clădesc totul cu alte materiale de construcții, căci mi-e clar, construcția nu e solidă, tencuiala este infiltrată cu mucegai, iar decorațiile sunt trântite ca să accentueze urâtul care le susține, ca fragmente mari descompuse.

Opriți Planeta, vreau să mă trezesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu